sâmbătă, 27 mai 2017

Despărțire

M-am săturat de atâta ipocrizie, de-atatea vorbe-n vânt și umilă prostie, m-am săturat până peste cap de sfinții văruiți, de slovele lor aberante, de vorba lor lungă și lată. M-am săturat să tot îi aud zi de zi cum mai latră. Cuvintele te-noadă mierlos ca o viperă... Mușcă, frâng și stropesc veninul cu zâmbetul pe buze, accentuând chinul... Ce mai sfinți... ce mai demoni... Fața li-e plină de zâmbet și varul e gros... M-am săturat de ipocritul frumos... Afară, gardul vopsit cu mii de culori încântătoare, nu te lasă să crezi că la intrare, un leopard așteaptă zi de zi să omoare. Nu, ipocritul nu ucide, cel puțin așa pare... Încetul cu încetul simți cum dispare din tine ultima făclie, te scurgi de indignare când vezi că zâmbetul de azi, că vorba de ieri e un teatru, un teatru ieftin și mizer, un circ mai bine zis, o mască, un șarpe... Ipocritul nu e altceva decât un pui de năpârcă, m-am saturat să tot îl port în cârcă. Pleacă! M-am săturat de tine, farisee! Nu ești al meu, nu recunosc ca-i fi din mine. Pleacă! Veninul tău și gura ta pe mulți pri-nvălurie îi îneacă. Mândria ta ascunsă-n umiliță s-a cățărat până la cer, și-ar vrea, de-ar fi măcar, vreodată, cu putință, să zică lumea că-n el, că-n ipocritul cel frumos și chipeș, e mister. E, cum să spun? E o sfințire cum nu poți pricepe, că nimeni n-a mai fost ca el, că nimeni nu va fi vreodată... Ce viperă înfumurată... M-am săturat de tine, ipocrit frumos, lehamite mi-e de prezenta ta, m-am săturat de tine, fariseu mizer, nu te mai vreau de azi în viața mea.

sâmbătă, 10 decembrie 2016

Recreat

Ca un satelit eșuat în mijlocul vastului nimic, bântui prin universul enigmatic din vid în mai vid, către nimic...În depărtare se văd urmele violentelor reacții nucelare, bilele de plasmă incandescentă trimit lumina lor spre fiecare colțișor de vid, dar timid... Nu e nimic aici, doar ici colo câte un bolovan mare de praf stelar fad și singur, singur ca gândul meu visător. Mă pierd printre nimicuri și plâng... 

Pustiu îmi e gândul ca un satelit eșuat în mijlocul vastului vid...  Nimic... Nimic nu e aici. În departe se văd violente reacții nervoase, gânduri incandescente, pline de ură și poate ici colo câte un bolovan mare de temeri, praf de lene și zâmbete neclare. Aici, în universul gândurilor mele, aici e locul unde vidul cuantic străpunge ființa. Ca un satelit eșuat îmi caut credința...

vineri, 4 noiembrie 2016

Semaforul are un motiv întemeiat să fie roșu.


     Ne-am obișnuit să ne plângem de conducători, să-i ignorăm pe cei ce ne conduc și fiecare lege să o privim ca pe o pedeapsă sau ca pe opresiune. Din păcate, ne raportăm la fel și la Dumnezeu. Nu vrem ca altcineva să ne spună ce e bine și ce e rău, ne credem invincibili și zi de zi eșuăm în a privi Legea lui Dumnezeu ca un semn de iubire. Îl privim ca pe un conducător tiran care, ori vrea de la noi bani, ori e un dictator cuprins de cultul personalității. Privind spre Dumnezeu ca un conducător, prin prizma clasei politice actuale, sau prin prizma sistemelor politice totalitare, pierdem din vedere că sistemul lui Dumnezeu de guvernare al universului e total diferit, ajungând să gândim că ascultarea de El este o robie cruntă. 

sâmbătă, 27 februarie 2016

Blocaj intelectual


"Scrie!" Ce să scriu? Nu îmi trece nimic prin gând... "Scrie!" Ce aș putea să scriu?... Nu, nu am înnebunit, încă... și nici nu aud voci, doar un gând mă tot agasează...: "Scrie!" Gata m-am apucat de scris, nu vezi?! Scriu tot ce îmi trece prin cap. Așa e bine? "Scrie!" Scriu, scriu... dar ce? Închid ochii și .... Adorm... Stai! Trebuie să scriu... Uite, prin gând îmi trece o mașină rapidă... A trecut... Prea repede... Iar am gândul gol... Alooo! E cineva acasă? Pânză de păianjen peste tot și nici urmă de gânduri, e beznă perfectă și nu trece nimic pe aici. Dacă ar fi oprit mașina aceea să mă ia și să mă ducă măcar în zona cu sentimente, aș fi scris și eu ceva acum... "Scrie!" E tot ce se aude în hala asta goală, întunecoasă și plină de păianjeni.... Unde o fi întrerupătorul ăla? ... Mă dau bătut...

sâmbătă, 6 februarie 2016

Minele din mine

    Căutând în mine, în minele neuronale ale ființei mele, săpând centimetru cu centimetru fiecare colțișor al minții mele, încerc să adun gând cu gând și să compun o armonie de cuvinte, ce poate, are să te ajute cândva. Poate o să te facă să zâmbești, dacă nu te va face cumva, după ce ai să termini de citit, să gândești; nu că până acum nu ai fi gândit, dar ai putea gândi diferit, ai putea înțelege ceva ce până acum ți-a scăpat, un amănunt, un diamant, sau poate un brontozaur cu șapte capete invizibil și violent, dar măcar acum vei ști cum să scapi de el sau măcar vei ști că există și poate oricând ataca.

Faceți căutări pe acest blog