luni, 22 februarie 2010

„Viaţa provine doar din viaţă” (Louis Pasteur)


„Prin cunoasterea creatiei il vom cunoaste pe Dumnezeu” Robert Boyle (Parintele chimiei moderne)


Daca v-as spune ca un BMW complet echipat si functional a fost gasit in urma exploziei unui cimitir de masini acum doua milioane de ani, mi-ati spune ca sunt nebun... Dar daca v-as spune ca BMW-ul a fost creat de un om, m-ati crede... Atunci de ce nu ma credeti cand va spun ca am fost creati, si nu am aparut in urma unei explozii ? Si corpul uman este de miloane de ori mai complicat decat un amarat de BMW....


În numărul din septembrie 1999, revista „The Scientific American” publica un sondaj cu privire la savanţii americani care cred într-un Dumnezeu personal care Se revelează pe Sine, care răspunde la rugăciune şi care intervine prin miracole. Rezultatul arată că 40% din savanţi au puternice convingeri religioase. Semnificativ este faptul că acest procent se menţine constant, conform sondajelor din 1914 şi 1933, într-o perioadă când descoperirile din domeniul ştiinţelor exacte au fost revoluţionare.
Iar revista „Der Spiegel”, în numărul din 29 aprilie 2004, a publicat un articol sub titlul: „Cercetătorii caută pe Dumnezeu”. Articolul citează şi mărturia vestitului astrofizician de 72 ani, Allan Sandage, laureatul a 9 din cele mai prestigioase premii şi medalii internaţionale de ştiinţă: „Ca tânăr, am fost un ateist militant. Dar cercetarea universului mi-a dovedit că existenţa materiei este un miracol ce nu poate fi explicat decât supranatural“.
La ora actuală, în lume există peste 150 de instituţii şi societăţi de cercetări creaţioniste, fondate de savanţi creştini.

Să pornim cu elucidarea întrebării: Cum împacă un om de ştiinţă existenţa lui Dumnezeu cu ştiinţa? Este credinţa în Dumnezeu contrară ştiinţei?

Immanuel Kant spune: „Este absurd să întrebi dacă există Dumnezeu, deoarece noţiunea de Dumnezeu include şi existenţa în Sine. Existenţa lui Dumnezeu este o axiomă.”
„Dacă existenţa n-ar fi inclusă în esenţa divinităţii”, spunea Spinoza, „doar atunci ai putea spune că ‚El există’ sau ‚nu există’. Însă aceasta este o absurditate!”. E la fel de absurd ca şi când ai spune: „Un cerc rotund”… căci rotunjimea este inclusă în însăşi noţiunea de cerc. Un cerc „ne-rotund” este o contradicţie!

Dumnezeu este autorul ştiinţei. Cercetările ştiinţifice deschid înaintea minţii domenii vaste de gândire şi informare, ajutându-ne să - L înţelegem pe Dumnezeu în lucrările create de El. (Ellen White, „Minte, Caracter, Personalitate”)
„Religia este impulsul cel mai nobil pentru cercetarea ştiinţifică. Cel ce nu l-a cunoscut mi se pare mort sau cel puţin orb. Recunoaşterea existenţei a ceea ce este de nepătruns pentru noi; recunoaşterea manifestării Raţiunii mai înalte, faţă de care mintea noastră e cu totul primitivă, acesta este adevăratul sentiment religios…” (Albert Einstein)
„Religia constă într-o admiraţie umilă a Spiritului infinit superior, ce se revelează pe Sine în puţinul pe care-l putem cunoaşte din realitate, folosindu-ne de raţiunea noastră slabă şi trecătoare… Convingerea aceasta stă la baza oricărei lucrări ştiinţifice superioare. Cunoaşterea obiectivă ne oferă instrumente puternice pentru realizarea unor scopuri. Dar scopul ultim al existenţei, şi dorinţa de a-l atinge, trebuie să vină din altă sursă.” (Albert Einstein)

“Cea mai mare bătălie între creştinism şi ştiinţa modernă nu se dă în jurul numărului mare de fapte, ci în jurul… principiilor care interpretează faptele. Bătălia se duce în domeniul filosofiei ştiinţei !” (Cornelius van Til )

      Evolutionismul Scientism sau stiinta?
Defapt scientismul, este mama evoluţionismului. Ca sistem, evoluţionismul s-a arătat cuceritor la prima vedere şi a câştigat uşor entuziasmul vremii. Numai că timpul probează nemilos orice teză. Dacă sistemul materialist, evoluţionist, este corect, atunci el trebuie să desfidă orice test şi să rămână în picioare. Dar dacă nu este corect, atunci sistemul va fi sugrumat de înseşi descoperirile ştiinţei.
      
         Este evoluţionismul „ştiinţific”? 

Ca sa raspundem la aceasta intrebare trebuie sa luam in considerare 2 criterii: testabilitate si compatibilitate cu legile naturale:

1. Testabilitate : Lipsa dovezilor:

a. Schema geologica

Schema geologică evoluţionistă afirmă că straturile geologice se succed secvenţial, pornind de jos, de la „cel mai vechi” spre „cel mai tânăr”. Până la această dată, nicăieri pe pământ nu a fost găsită „coloana geologica” evoluţionistă. De regulă, toate siturile geologice consemnează lipsa a peste jumătate din „perioadele geologice”, astfel că straturile se succed cu goluri inexplicabile sau/şi de-a valma. Chiar şi Marele Canion Colorado se prezintă cu lipsa a sute de milioane de ani din „coloana geologică”, pentru că doar 5 din cele 11 straturi geologice mai importante sunt prezente.

b. Transmutaţiile

Ca să înlocuiască creaţiunea supranaturală, Charles Darwin a propus transformarea unei specii din alta inferioară, prin mutaţii genetice (transmutaţii). Modelul era logic. Trebuia doar să fie confirmat de fapte.
Ca să producă dovezile, biologul T. H. Morgan, încă din 1910, a început o serie de experienţe asupra musculiţei de oţet. Experienţele s-au dovedit generoase, de atunci raportându-se cca. 3.000 mutaţii. În toate cazurile obţinute (fie că s-a obţinut musculiţă fără aripi, musculiţă neagră, musculiţă cu aripi curbate, musculiţă cu picioare sub formă de antenă), drosofila a rămas tot musculiţa de oţet. Ba mai mult: de regulă, mutaţiile s-au dovedit dăunătoare, în cel mai bun caz, fără efect. Nici una din ele însă nu a transformat-o într-o super-muscă. Experimentul a dovedit că mutaţiile există doar pentru conservarea şi adaptarea mai bună a speciei respective, nicidecum pentru transformarea ei în altceva. Mutaţiile nu implică nici inovaţie, nici creşterea informaţiei genetice. Până acum, însă, nici o transmutaţie n-a fost dovedită.

c. Verigile lipsă

Schema evolutivă a procesului de devenire, de la materie moartă la om, parcurge 10 etape: protozoare, metazoare, nevertebrate, peşti, amfibii, reptile, păsări, mamifere, maimuţa, omul. Pentru nici una din aceste 10 etape nu s-a găsit măcar o singură formă de tranziţie.
În schimb, viaţa apare brusc în stratul cambrian, fără nici un fel de precursori. În acest strat, fosilele sunt extrem de abundente, variate şi chiar complexe. Nici o specie de tranziţie nu se găseşte între aceste fosile cambriene, ca de altfel in nici unul din straturile „coloanei geologice”.
Aceste goluri de dovezi face pe savantul evoluţionist britanic, Gerald Kerkut, să afirme: „Orice evidenţă în favoarea ideii evoluţioniste este foarte limitată şi circumstanţială prin natura ei. Filosofia evoluţiei este bazată pe presupuneri şi în consecinţă nu poate fi verificată ştiinţific.”
Mark Ridley, zoologul universităţii Oxford, mărturisea direct: „Nici un evoluţionist nu foloseşte raportul fosilelor drept evidenţă în favoarea teoriei evoluţiei şi împotriva teoriei creaţiunii”.
Iar revista Newsweek comenta: „Dovezile furnizate de fosile ne îndepărtează de la darwinismul clasic care este predat în şcoli. Veriga lipsă dintre om şi maimuţă este cea mai incitantă din întreaga ierarhie de fiinţe-fantomă. În raportul fosilelor, verigile lipsă constituie regula. Cu cât savanţii caută forme de tranziţie mai mult, cu atât mai frustraţi devin ei.”

2. Incompatibilitatea cu legile naturale

a. Legile termodinamicii
 Legea a doua a termodinamicii statuează „răcirea termică a universului”. În alte cuvinte: că universul organizat tinde să se dezorganizeze, căutând echilibrul, inerţia, un zero absolut; că niciodată, din întâmplare, materia nu se organizează spre planuri superioare, ci că doar se dezorganizează… Evoluţionismul însă se fundamentează pe creşterea de informaţie şi auto-organizarea materiei, în salturi către superior – fapt ce contrazice legea a doua a termodinamicii. Crezul că haosul, printr-un „Big-bang”, s-a transformat pe sine într-un creier cu 120 trilioane de conexiuni – este o violare a acestei legi. Doctrina că totul poate să crească în organizare, din pură întâmplare, într-un interval de milioane de ani, este acceptabilă doar ca un crez religios, nu ca teorie ştiinţifică.

b. Legea biogenezei
Evoluţionismul presupune că viaţa a apărut spontan, din materie moartă, printr-o întâmplare absolut fericită; că substanţele chimice lipsite de viaţă au avut puterea, cel puţin o dată, să se combine în mod spontan şi să producă organisme vii. Încă din 1890, Louis Pasteur a combătut decisiv crezul „generaţiei spontanee”, formulând legea că „viaţa provine doar din viaţă”. A susţine contrariul este neştiinţific.

c. Genetica
La data când evoluţionismul era acceptat ca teorie, ştiinţa naviga pe ape tulburi, ipotetice. Genetica nu exista. Ceea ce i-a frapat pe Darwin, Huxley şi Haeckel erau similitudinile morfologice. Argumentele anatomiei comparate la ora actuală sunt răsturnate de genetică. Speciile cu similitudini provin din arii diferite ale plajei ADN-ului. Cca. 80 000 de gene compun cele 23 perechi de cromozomi umani. Comparativ, căpşuna conţine doar 8% faţă de om, în timp ce ceapa conţine de 12 ori mai mult (adică 960.000 de gene). Iar amoeba de 200 de ori mai mult. Genetica consolidează noţiunea de specie distinctă, stabilă, unică, şi contestă transformismul.
Michael Denton, cercetător australian în genetică moleculară, scrie în cartea sa „Evoluţionismul – o teorie în criză”: „Ca rezultat al descoperirilor din ultimii 30 ani, la ora actuală ştim că există nu numai o despărţire clară între speciile vii, ci şi că această dramatică despărţire este absolut neunificată de nici o formă tranziţională („verigi lipsă”). Ba mai mult, aceste forme tranziţionale nu numai că sunt empiric absente, dar conceptual sunt chiar imposibile.” 

d. Sisteme ireductibile
 Biologul Michael J.Behe explică faptul că, la ora actuală, biochimiştii au ajuns să exploreze partea dinlăuntru al cutiei negre. Şi ce au găsit acolo se cheamă „complexitate ireductibilă”.
Orice om a văzut o capcană de şoricei. Ea este construită dintr-o scândurică (1), de care se prinde un arc terminat cu un „ciocan” (2), ce se blochează cu o piedică (3), care la rândul ei este conectată la un cârlig cu declanşator (4), în care se află o momeală (5). Dacă un singur element lipseşte, jucăria nu mai funcţionează. Capcana de şoricei este un sistem ireductibil.
La nivel molecular, viaţa este plină de asemenea sisteme. Cunoştinţele au devansat atât de mult darwinismul, încât biologii nici măcar nu încearcă să explice cum au putut să apară sistemele ireductibile în mecanismul evoluţiei lente.
Un exemplu de sistem ireductibil este organul de reproducere. Profesorul Howard Peth se întreabă: „Cum ar fi putut organe sexuale feminine şi masculine - care se completează perfect - să apară gradat, în paralel, dar rămânând cu totul inutile până la completa lor dezvoltare?”
În numărul din 24 februarie, 1984, revista „Discover” readuce în atenţie unul din cele mai dureroase mistere ale evoluţiei. După doctrina darwinistă, supravieţuirea speciei este asigurată de adaptare, precum şi de transmiterea cât mai eficientă a moştenirii genetice. Dar înmulţirea sexuată este o metodă ineficientă şi extrem de riscantă. Ea cere o mare cantitate dezordonată de timp şi energie. Iar faptul că înmulţirea sexuată înjumătăţeşte moştenirea de informaţii genetice a părintelui contrazice principiul biologic de bază al evoluţionismului: anume că scopul principal al organismului este să transmită progeniturii cât mai multe din genele proprii cu putinţă. În contrast cu înmulţirea sexuată, reproducerea asexuată este o cale mult mai simplă, mai rapidă, mai eficientă cale de reproducere, care permit creaturii să se replice pe sine fără ajutorul unui semen şi apoi să-i transmită descendenţilor toate genele sale. Conform darwinismului, speciile cu înmulţire sexuată ar fi trebuit să dispară demult în faţa celor asexuate.

e. Probabilitatea
Probabilitatea apariţiei spontane a numai 200 enzime cât este necesar pentru apariţia unei celule primare a fost calculată la 1/10 la puterea 40.000. Compară această probabilitate imposibilă cu vârsta acceptată a universului în teoria Big-Bangului, de 1/10 la puterea17 secunde. Dacă ar fi să acordăm fiecărei probabilităţi o singură secundă, timpul n-ar ajunge nici pentru realizarea primului pas, de la Anorganic la Organic, cu atât mai puţin pentru tot restul de cortegiu de salturi evolutive. Sir Fred Hoyle spunea: „Acest lucru este la fel de ridicol şi improbabil ca presupunerea că un tornado, bântuind un depozit de fiare vechi, să asambleze un Boeing”.
„Matematicienii sunt de acord că, din punct de vedere statistic, orice probabilitate mai mare de 10 la puterea 60 este „nulă”.

f. Informatia
Evoluţioniştii nu realizează că, pe lângă domeniul materiei, ei au de a face şi cu un al doilea domeniu cel puţin la fel de incomensurabil: domeniul informaţiei. Aceste două domenii nu pot fi niciodată suprapuse prin vreun fel de reducţionism. Gena este un pachet de informaţii, nu un obiect. Modelul de baze perechi din molecula de ADN îi dă genei specificul. Dar, atenţie, molecula de ADN este mediumul, nu şi mesajul. Este ca şi cu banda magnetică a casetofonului, care reprezintă suportul material pentru informaţia care este cu totul altceva decât suportul dat. Păstrarea acestei distincţii între medium şi mesaj este absolut indispensabilă pentru clarificarea ideii de „evoluţie”. Pentru a explica viaţa, trebuie să explicăm nu doar originea substanţelor chimice, ci şi originea informaţiei.

„Evoluţia a devenit o religie ştiinţifică. Aproape toţi savanţii o acceptă şi mulţi sunt gata să modifice observaţiile lor, numai pentru a se potrivi cu ea”. (R. H. Lipson)

Dar insusi Darwin afirma: „Daca ar putea fi demonstrat ca orice fel de organ complex ar exista care nu s-ar fi putu forma prin modificari numeroase, subtile, atunci teoria mea s-ar distruge in mod absolut." (Charles Darwin)
„Când mă gândesc la ochiul omenesc, mă cutremur… Cum devine un nerv sensibil la lumină… mă frământă azi mai mult chiar decât originea vieţii.” (Charles Darwin )

„Viaţa provine doar din viaţă” (Louis Pasteur)








Faceți căutări pe acest blog