miercuri, 17 noiembrie 2010

Un câine insistent

Duminică, plictisit de monotonia Bucureştiului şi a camerei de cămin... am plecat voios spre casă... Gândindu-mă că o să mi se atrofieze muşchii de atâta învăţat, am ieşit în parc la un tenis cu piciorul cu dragul meu frate, şi încă doi prieteni...

Povestea pe care o veţi citi se desfăşoară într-un minunat oraș, Buzău,  într-un minunat parc, Crâng, pe un teren semi-spre deloc amenajat , cimentat.. lovit, rupt, cârpit... ok oricum nu contează....să fim atenți la povestea ce urmează...

Bunul meu prieten Claudiu fu urmărit de un câine insistent (vezi poza),  de la intrarea în parc până la ieșire și chair și după... erau ca doi prieteni , unde merge el mergea și câinele , câinele nu vroia să se despartă de el cu nici un preț.... Claudiu nu mai făcea umbră pământului ci făcea câine pământului....

Urămrit de câine, era destul de comic, dar curios a fost făptul că acesta fiind lovit și alungat nu vroia în ruptul capului să ne lase să ne jucăm... 

În câteva minunte de stat cu el , câinele se comporta ca și cum il cunoștea de ani de zile și ținea așa de tare la el încat era în stare să mă muște dacă l-aș fi atacat pe Claudiu...

Ce mai, câinele se îndrăgostise... era dragoste la prima vedere.... :-) nu am mai văzut în viața mea asemeanea câine loial , insistent dar totuși blând ...

Totuși ziua nu a ținut cât am fi vrut noi, și întunericul se lasa rapid... ne pregăteam de plecare ... iar câinele devenea suspicios... curios, și indignat... 
O dată intrat în mașină , câinele o tot  înconjura , indignat și trist, dupa cum i se citea în ochii cred ca zicea în gândul lui, și cred că ar fi și strigat dacă se putea:  IA-Mă ACASă!!! Te rog!!!
Dar Claudiu nu putea face asta, așa că am plecat... dar câinele nu renunța așa de ușor...urmărindu-ne vreun kilometru... aproape plângea, nu numai el ci și noi, nu știu alții dar mie mi-a smuls o lacrimă văzând asemenea devotament, dragoste și insistenta de la un câine necunoscut... 

Fără interes, căci Claudiu nu i-a dat sa mănânce,  fără vreun motiv pe care noi să îl fi înțeles câinele iubea, chair dacă vi se pare bizar câinele acesta avea trăiri sufletești, era bucuros daca Claudiu era bucuros, mă ataca dacă mă dădeam la Claudiu, ne-a urmărit fugind chair după mașină...și toate acestea de ce?? nu îmi explic...

Dragostea e atat de complexă, Dumnezeu a lăsat în aceste animale dragostea Lui... dar El a lasat și în noi această dragoste, pe care din păcate, o lăsăm pradă instinctelor noastre, iar din oameni devotați, iubitor, blânzi și credincioși; devenim câini infideli, dușmănoși, zgârciți și turbați, arătându-ne colți fiorși de fiecare dată când suntem în preajma celorlați oameni....

"Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodată."(1Cor. 13.)



miercuri, 3 noiembrie 2010

Simţământul nu înseamnă credinţă

"Adevărata religie nu este sentiment, ci manifestarea concretă a iubirii şi milei, prin fapte. O asemenea religie este necesară în vederea sănătăţii şi fericirii."(1)

"Noi nu trebuie să provocăm o atmosferă de entuziasm care stimulează zelul pentru un timp, dar care se va stinge foarte curând şi va lăsa în urmă un simţământ de depresie şi descurajare. Avem nevoie de Pâinea Vieţii, care se coboară din cer şi aduce putere sufletului. Studiaţi Cuvântul lui Dumnezeu. Nu vă lăsaţi conduşi de sentimente. Toţi cei care trudesc în via Domnului trebuie să ştie că simţământul nu înseamnă credinţă. Nu este necesar să fim într-o permanentă stare de exaltare. Dar este necesar să avem o încredere statornică în Cuvântul lui Dumnezeu ca trup şi sânge al lui Hristos." (2)

Simţământul nu înseamnă credinţă. (vezi video - recomandare: prima dată fără sunet)

"Unii nu sunt satisfăcuţi de desfăşurarea unei adunări decât dacă aceasta le-a oferit posibilitatea de a petrece un timp plăcut şi inspirator. Ei se străduiesc să producă aceste efecte prin trezirea şi incitarea emoţiilor. Dar influenţa unor asemenea adunări nu este benefică. Când valul de fericire a trecut, ei ajung să fie mai deprimaţi decât înaintea adunării, deoarece fericirea lor nu provine dintr-o sursă veritabilă. Cele mai folositoare adunări de înviorare spirituală sunt cele caracterizate de solemnitate şi de o profundă cercetare a inimii; adunări în care fiecare caută să se cunoască pe sine şi se străduieşte să înveţe de la Hristos, în umilinţă şi cu seriozitate." (3)

Lumea creştină protestantă şi nu numai, merge spre: "entuziasm fals şi  înviorări religioase însoţite de rezultate aflate sub semnul incertitudinii. Multe lucruri aparent bune vor trebui să fie cercetate şi analizate cu multă rugăciune, deoarece ele constituie planuri ingenioase prin care Satana urmăreşte să conducă poporul pe o cale care se află atât de aproape de adevăr, încât va fi extrem de dificil de recunoscut caracterul ei. Dar ochiul credinţei poate discerne tot ce deviază de la calea cea dreaptă, chiar dacă abaterea este aproape imperceptibilă. O asemenea învăţătură poate fi considerată întru totul pozitivă la început, însă, după un timp, se va vedea că este foarte departe de calea spre sfinţire şi cer.(4)

"Fraţii mei, vă avertizez să trasaţi cărări drepte cu picioarele voastre, căci altfel cei slabi se vor rătăci departe de cale."(5)
Bibliografie:
Minte, Caracte, Personalitate Vol I. Ellen G. White 
[(1)pag.28; (2)pag.50; (3)pag.40; (4)pag.40,43; (5)pag.43]

Faceți căutări pe acest blog