duminică, 20 decembrie 2015

Unde-oi fi pus speranța aia?!


     Îngândurat, poate puțin prea trist pentru a ridica ochii, copleșit poate de potecile pe care nu le-am respectat cu strictețe, stau și contemplu!... Îmi caut speranța. Știam că am ascuns-o undeva pe aici, pe-aproape. Nu e nici în sertarul ăsta, nici în ăsta... Unde-oi fi pus-o?!... Lasă, o găsesc eu vreodată... Îngândurat stau speriat de lumină. Deja sunt prăfuite draperiile cu care am acoperit cărțile, cele care au rămas, de la ultima răscoală a sufletului ce mi-a ars, în mijlocul cetăți minții mele, jumătate din ele. Dar nu-i nimic, îmi zic, ce am eu nevoie?... Am trăit atâta timp fără ele... Știu că aduceau un licăr de lumină, un luminiș, nu am putut niciodată să le numesc reflectoare... Prea puțină lumină, după părerea mea, și prea multe poteci de respectat... Sunt deja obișnuit, în timp, ochii se descurcă în beznă... mă mai împiedic câteodată, nu-i nimic, mă ridic și merg mai departe. Sunt un învingător, îmi zic eu...

Faceți căutări pe acest blog