vineri, 5 februarie 2016

Bezmetic prin beznă...


       În fiecare zi a vieții noastre efemere ne îndreptăm cu pași grăbiți spre beznă tot aruncând în urma noastră luminile ce le-au aprins străbunii; niște netoți, un neam de păcălici sau de creduli. Lumina lor ne sâcâie urechea, ne roade, ne lovește greu, simțim cum ne topim când stăm în dreptul ușilor deschise, așa că am hotărât să ne ascundem în catacombele uitării... Nici nu mai suportăm vreo licărire de eternitate, căci inima ne este azi prea plină de infern... 

       Ascunși în umbre, visăm că suntem liberi, iar viața ne este toată la picioare. Credem că suntem liberi de reguli idioate, și cei ce-au pus vreodată stăvilare sunt tâmpiți sau poate doar un pic mai egoiști vrând să păstreze doar pentru ei fructul oprit... Nu mai cunoaștem rostul unui semn, căci trecem zi de zi pe roșu, dar cu fler... Ne joacă mintea în pasivitate, crezând c-am câștigat comori și libertate, dar nu în cer...

       E beznă-n omenire și se pare că stingem orice flacără din om în om, și torțele le-am stins în humă, sperând să nu le-aprindă vreun străin dulgher... Am înrobit gândiri de oameni luminați, iar azi ne credem noi lumini în astă lume, dar nu vedem că suntem aștri fazi, ce n-au aici nici nume, nici renume... 

      Ne îndreptăm din zi în zi spre beznă, crezând că mergem spre lumini astrale. Dar nu-s, ni-e bezna înainte ca o pânză, rămânem toți blocați în astă criptă. E întuneric ziua în amiaza mare, dar nu vedem căci oricum suntem orbi, atâta timp am fost tratați cu sare, să nu se strice vreunul din netoți și să observe că dezinformarea e prima lege între hoți. Cu toții suntem hoți, toți ne furăm căciuli, gândiri și reguli, ne jefuim de dreptul de-a vedea, de dreptul de lumină și de torțe, le aruncăm în gropi. Să stea îngropate în uitare, dar într-o zi, tot lângă ele vom stagna... Căci toți ne îndreptăm nestingheriți spre bezna grea.

       Avem nevoie de lumină, avem nevoie de un astru nou, o licărire nu-i de ajuns să vină, avem nevoie să topim ceva. Ne este inima o piatră și-ar trebui s-o sfarme Cineva. Aștept să vină Cel ce arde glia, ce spulberă și bezna și urgia. Aștept să vină veșnicia, să lumineze atunci orice izvor. Și inima să-mi fie iar de om.

       Te roade azi un licăr de lumina, te arde blandă vocea Sa? Îndreaptă-te azi spre lumină, ieși alergând din bezna ta. Vei fi tot copleșit de vină, dar nu ceda, arunc-o azi în mâna Sa. Ca-n vremea zilei de lumină să ardă, singură, doar vina ta.


Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog