sâmbătă, 27 mai 2017

Despărțire

M-am săturat de atâta ipocrizie, de-atatea vorbe-n vânt și umilă prostie, m-am săturat până peste cap de sfinții văruiți, de slovele lor aberante, de vorba lor lungă și lată. M-am săturat să tot îi aud zi de zi cum mai latră. Cuvintele te-noadă mierlos ca o viperă... Mușcă, frâng și stropesc veninul cu zâmbetul pe buze, accentuând chinul... Ce mai sfinți... ce mai demoni... Fața li-e plină de zâmbet și varul e gros... M-am săturat de ipocritul frumos... Afară, gardul vopsit cu mii de culori încântătoare, nu te lasă să crezi că la intrare, un leopard așteaptă zi de zi să omoare. Nu, ipocritul nu ucide, cel puțin așa pare... Încetul cu încetul simți cum dispare din tine ultima făclie, te scurgi de indignare când vezi că zâmbetul de azi, că vorba de ieri e un teatru, un teatru ieftin și mizer, un circ mai bine zis, o mască, un șarpe... Ipocritul nu e altceva decât un pui de năpârcă, m-am saturat să tot îl port în cârcă. Pleacă! M-am săturat de tine, farisee! Nu ești al meu, nu recunosc ca-i fi din mine. Pleacă! Veninul tău și gura ta pe mulți pri-nvălurie îi îneacă. Mândria ta ascunsă-n umiliță s-a cățărat până la cer, și-ar vrea, de-ar fi măcar, vreodată, cu putință, să zică lumea că-n el, că-n ipocritul cel frumos și chipeș, e mister. E, cum să spun? E o sfințire cum nu poți pricepe, că nimeni n-a mai fost ca el, că nimeni nu va fi vreodată... Ce viperă înfumurată... M-am săturat de tine, ipocrit frumos, lehamite mi-e de prezenta ta, m-am săturat de tine, fariseu mizer, nu te mai vreau de azi în viața mea.
Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog